Povestea OMULUI

     Azi am trecut din nou pe la Bătrîn și am gasit casa goală. El era plecat și totul în jur este cufundat în liniște și pace.

     Îndrăznesc și intru pentru prima dată în Laboratorul său ceea ce nu am îndrăznit niciodata. Mai mult de a sta la geam ascuns și să privesc sfios printre perdele nu am putut face, dar iată că azi am îndrăznit și am intrat.

     Privesc cu grijă și mă minunez ce văd în jur. Parcă ar fi un Templu, un loc sacru în care se creează lumea. Totul în jur este sacru, fiecare obiect are un loc parcă predestinat și fix. Nu îndrăznesc să ating nimic însă îmi atrage atenția o carte. Este o carte încă nescrisă care prinde viață în mîinile Magicianului care o scrie. Privesc atent și văd cîteva rînduri scrijelite parcă în veșnicie. Citesc titlul - Povestea OMULUI - și cîteva rînduri din ceea ce va fi această poveste încă nescrisă.

     Simt ceva în interiorul meu ca un fior și mă opresc, intuiția mea îmi șoptește ceva. Cred că e timpul să plec, Bătrînul poate apărea oricînd și nu vreau să mă găsească aici. 

     Arunc o ultimă privire și plec smerit înclinîndu-mi capul în acest Altar al creației. 

     Mulțumesc, voi reveni altă dată și sper sa găsesc povestea scrisă.

ELIBERARE

     Mă ridic sprijinit într-un cot... privesc ușor în jur atât cît pot cuprinde cu privirea. Acum e liniște, o liniște ciudată. Privirea începe să mi se limpezească și dintr-o dată văd unde sînt. Mă ridic în șezut șă cuprind mai mult și văd mult praf, liniște și praf. De fapt, e ce a mai rămas din trecut, din ce am fost pînă ieri. Acum îmi amintesc că de ieri stau aici căzut parcă fără putere. 
     Mă privesc atent și văd că sînt teafăr la trup, doar puțin prăfuit și atît. 

     A fost ca o eliberare, o eliberare de tot ce mă ținea acolo jos în praf, în semiîntuneric, în emoții joase. A fost ca un vis. 
     
     Mă simt ELIBERAT, mă simt ușor și sigur. 

     Ridic privirea să privesc cerul, e limpede de un albastru pe care nu l-am mai vazut pînă acum. E liber ca și mine și cînd ești liber nu poți fi decît albastru. 
     Mă ridic în picioare și ridic brațele către Cer și strig...

     Ești liber ca Cerul....

     Sînt Eu în sfîrșit, sînt eliberat de vechi și pot păși către Tine.

     Mulțumesc....

     Eliberez aerul din plămîni într-un oftat prelung. Închid ochii și o văd pe Ea. Este aici ca întotdeauna, lîngă mine, veghează și zîmbește larg. O recunosc după Iubire, doar Ea emană așa Iubirea. 
     Respir și deschid din nou ochii. Sînt și voi fi Cel ce Sînt.

     E timpul să mergem, să pornim Eliberarea din noi și Eliberarea Lor, a celor de-un neam cu noi.

     E timpul...

APLECAREA CĂTRE STELE....

Când privim universul plin de stele le vedem peste tot dar mai ales deasupra noastră, ne simțim atât de mici în comparație cu ele.
Marele Creator este singurul care se poate apleca asupra lor, asta ne spune mintea noastră. Pentru că mintea îl așează pe EL deasupra a tot și toate, Atotcuprinzător, Omniprezent, așa că, EL poate să se aplece către Stele.
Stau și mă privesc cu atenție, mă studiez din cap până în picioare. Hmm, nu prea sînt obișnuit dar văd că îmi place. Ar trebui să fac mai des asta. Apoi privesc stelele din șezlongul de pe prispa casei. Cerul senin îmi permite să le admir destul de bine atât cât pot cu limitarea ochilor mei fizici. Dar eu pot mai mult și mă conectez cu toată ființa la stele, mă expandez până când le cuprind în brațe, până simt căldura lor care mă mângâie peste tot.  
Dar iată că ceva mă aduce înapoi aici pe prispa casei, deși am rămas în îmbrățișarea stelară. Privesc și în dreapta mea apari tu, înaltă, delicată dar puternică, luminoasă și liniștită, cu ochii mari și veseli. 
" - Bine te-am regăsit, am venit acasă. După ani de așteptare și pregătire acum am venit să Fim, și rămân aici lângă tine până în viitor..."
A fost prima ta replică în dialogul ce urma, a fost declanșatorul ridicării mele din genunchi din poziția în care am stat atâta timp.
Off.... ce mult a fost parcă a trecut o veșnicie, nici nu mai știu care timp a fost și care timp mai este, știu doar că acum sînt întreg și liber. Mulțumesc Iubita mea Supremă.
Zburăm împreună către stele să le îmbrățișăm cu toată iubirea noastră, să le dăruim și apoi să primim binecuvântarea din Cer pentru CUNUNIA noastră Sacră care acum s-a înfăptuit.
Am ieșit din umbră și m-am ridicat în lumină de mână cu tine, Tu, cea care ești Eu și Eu care sînt Tu, acea scânteie divină întreagă creată de Tatăl ce ne-a aruncat în focul Creației pentru a se descoperi pe Sine. 
Plutim și îmbrățișăm fiecare stea, fiecare ființă celestă care ne iese în cale, devenim una cu Totul și una cu El.
Ne aplecăm împreună către stele și Ne privim. NOI și EL, Totul și Nimic, Lumină, Creație, Iubire....
Ce zbor infinit ....

EU SÎNT TU ... TU EȘTI EU... ȘI DE FAPT SÎNTEM NOI..

         Te-am văzut, ești aici. Te simt. Acum am trecut dincolo și pot vedea și simți. Acum văd și simt sfera întregului ce suntem NOI.

         Privesc în oglindă și văd tot trecutul meu, acel trecut ce m-a ținut legat în zone unde nu mă puteam vedea, unde nu știam cine sunt și cum arăt, de ce daruri am pe care să le dau mai departe, pe care să le folosesc așa cum Marele Meu Domn mi le-a dăruit spre folosință.

        În sfârșit mă pot privi în oglindă și acum mă pot ierta pentru tot ce am făptuit cu gândul, cu vorba și mai ales cu fapta.

       E momentul întregirii mele și a ridicării din genunchi, spre a mă ridica în lumină pentru totdeauna. E momentul în care pot spune EU SÎNT CEL CE SÎNT, așa cum am fost creat din scânteie divină atunci când m-am desprins de flacăra mea geamănă care acum a revenit acasă.

       Sîntem NOI cu adevărat, în lumină, în iubire și în pace.

      MULȚUMESC, IARTĂ-MĂ, TE IUBESC!

 

EU SÎNT...

Lumină, noapte, muzică, zgomote diverse, iar muzică, liniște, lumini care se aprind și se sting ritmic, EU, EL, din nou liniște.

Scriu și …. Scriu și…. scriu din nou, ascult și mă revolt în mine. Aștept, ascult, mă revolt din nou.

Totul e în mișcare și totuși parcă totul stă pe loc. EU SÎNT, aștept și tac. EU cresc și mă înalț, privesc în jur și încerc să înțeleg, TE caut și sînt speriat, unde ești?

TE caut, parcă ai dispărut, parcă TE –ai înălțat, oricum ai crescut mult în ultima vreme.

TE văd și stau să te privesc, ascult și zâmbesc, nu ești TU, nu sunt EU, suntem NOI. Uimitor cum se întâmplă totul așa dintr-o dată.

Acum sînt singur și tac, încerc să mă pipăi să văd daca mai sînt, SÎNT…

Îmi doresc să zbor dar nu reușesc să mă trezesc din amețeala de ieri, nu pot să mă opresc din a mă învârti în jurul meu, TE caut și nu TE văd. Unde ești?

Unde sunt MAEȘTRII?

Răsfoiam azi prin gânduri. După o perioadă tumultoasă și amestecată în care am trecut de la agonie la extaz și de la extaz la agonie, simt nevoia de a face curățenie la propriu mai ales printre gânduri și amintiri. Of... e mai greu decat credeam.
Imediat mi-a apărut în fața ochilor chipul Bătrânului, ușor obosit, preocupat și totuși detașat. Am simțit imediat ușurare. Răbdarea lui e de neegalat, blândețea și bucuria cu care face fiecare mișcare, cu care amestecă fiecare substanță și transformă orice formă te copleșește.
Oare el nu are gânduri? El nu se simte obosit să tot repete tipare și formule? Să amestece și să creeze lumină din întuneric?
De fapt doar noi vedem asta că suntem aici în dualitate, EL nu simte și nu vede decât lumină. EL trăiește autentic acolo în dimensiunea Unicității, în Universul Libertății și Iubirii.
Am simțit până în ultima celulă schimbările din ultima vreme, energia... stările diferite și lipsa de vitalitate. M-am regăsit și m-am privit apoi am reușit să mă iubesc.

De la Dimensiunea a 5-a la dimensiunea a 3-a, sau cum să cazi din lumină în deznădejde!

Am fost întrebat de curând cum se face că Eu, care pretind că am ajuns în Dimensiunea a 5-a mai pot să manifest emoții și comportamente de dimensiunea a 3-a, când deja mă consider un evoluat spiritual.
O întrebare foarte bună și pertinentă în situația în care oamenii din jurul meu și mai ales cei mai apropiați si dragi mie au foarte mari așteptări de la mine.
Acum am și de luptat cu așteptările lor și cu năzuințele mele de ascensiune și Iluminare spirituală.
Cum oare? De fapt unde mă aflu eu acum? În ce dimensiune sau zonă de manifestare a ființei mele sunt acum? Sunt de multe ori un rebel care hoinărește printre lumi și dimensiuni, printre ființe, entități fără trup și energii amestecate, sunt pretutindeni și nicăieri, SUNT și atât.
În mine se manifestă în același timp toate cele cinci elemente primordiale: apa, aerul, focul, pământul, eterul, drept pentru care, sunt imprevizibil și greu de surprins.
De ce am coborât? Simplu, pentru că ființa iubită, sufletul meu pereche cu care am de împlinit o misiune se află aici lângă mine, printre noi, aproape și eu am misiunea să îndrum spre desăvârșire acest suflet minunat care încă se zbate între frică și iubire, între conștientizare și EGO, între EU și TU, între a fi și a exista.
Plâng, mă doare cumplit această coborâre deși mi-am asumat suferința și am acceptat, deși conștient și cu iubire am ales această cale. Dar ce e mai frumos și divin decât să suferi și să contribui la evoluția sufletului tău pereche?
Poate nu sunt înțeles, poate nu sunt acceptat, vreau însă să continui asta chiar dacă va fi nevoie de sacrificiul suprem al meu în această viată.
Cer iertare, recunoștință, mulțumire.

O ALTĂ DIMINEAȚĂ !

Azi nu mai e soare afară, când am deschis ochii și am privit pe fereastră era un cer plin de nori.
M-am trezit greu, corpul este încă în starea de nemișcare, anchilozat, blocat, fără vlagă. Știu, e vorba de sursă, de mult timp nu m-am mai deconectat de la EA. Încerc să mă mișc, îmi privesc mâinile și încerc să le ridic. Nu mă ascultă deloc, stau nemișcate și reci. Hmmm , ceva nu e în regulă, eu rece? Niciodată.
Privesc lângă mine și nu văd pe nimeni, ciudat, aseară TU erai lângă mine și acum...
Rămân țintuit în pat, renunț pentru moment să mă ridic. Mai stau puțin că doar e zi liberă. Închid ochii, simt o durere undeva sub coaste. Nu înțeleg nimic, parcă sunt rupt de corpul meu și de tot ce e în afara mea. Sunt și atât.
Te caut din nou, privesc în jur, încerc să te simt, unde ești?
Mă relaxez și mă pregătesc să intru mai întâi in alfa. Se întâmplă relativ ușor e doar obișnuință pentru mine pentru că o fac des. Vreau să plec din nou printre stele, să mă regăsesc, să mă conectez cu sursa și să imi revin. Ajung în theta și sunt gata. Acum pot merge unde vreau eu și să fac ce vreau, să mă joc așa cum îmi place mie uneori cu cele „interzise “ celor de rând. Mă simt din nou liber și ușor, ceea ce îmi dă siguranță. Nu mai trebuie să support acea greutate fizică care unerori mă epuizează de-a dreptul.
Zbor, zbor și alunec lin printre tot felul de forme și nonforme. Mă amuz și zbor, mă transform într-o panglică multicoloră și alunec mai ușor către liniște și lumină. Văd o lumină aparte și mă simt tras de ea. Zbor către acolo. Nu știu ce e dar mă simt bine, mă simt atras ca de un magnet. Mă apropii și deodată…
TU! Mă opresc și devin mai atent deși nu îmi stă în fire, eu tratez totul cu ușurință și sunt foarte sigur pe mine dar acum… se întâmplă ceva. Hmmm …

BUNĂ DIMINEAȚA !

“M-am trezit și am privit în jur,
Era liniște și mult soare.
M-am simțit inundat de lumina lui binefăcătoare.
Te priveam și incercam să mă mișc, ... încă nu reușesc și mă simt tot amorțit.
Te strigam dar parcă nu mă auzeai deloc deși eram lângă tine.
Am privit la Soare și am strigat la El, ... m-a privit blând și a surâs, a întins o rază către mine și m-a mângâiat cu iubire. Am tresărit și am început să mă mișc. Te-am privit din nou, tu dormeai ca un Îngeraș.
Te-am lăsat să dormi în continuare și am început să mă mișc. Îmi reveneam încet din amorțeala în care am stat două zile.
Aștept să te trezești și apoi vorbim.
Te-am regăsit și acum sunt liniștit.
Mulțumesc, TE IUBESC!”