luni, 2 ianuarie 2017

Provocarea Maestrului

MAESTRUL doar este...
Eu îl privesc și tac, cu gândul, cu mintea, cu inima și cu sufletul, îl privesc și îl simt permanent. EL este cu mine tot timpul. Nu e model, nu îl pot imita, nu îl ascult pentru că nu vorbește decat cu inima, de la inimă la inimă. EL doar este...
Rezonez cu el la cel mai înalt nivel ce îl poate atinge și așa devin EL, doar așa pot învăța ceva de la EL. Mă confund cu EL pe toate planurile. Doar așa pot învăța arta Alchimiei Divine, doar așa pot atinge perfecțiunea LUI.
Am primit această provocare și vreau să o duc la bun sfârșit, pot și o voi face. După zile multe și îndelungi de observare de la distanță ascuns după perdea sau la marginea ferestrei de unde l-am urmărit ce face, cum face, am înțeles că nu așa pot afla tainele.
Am auzit de multe ori că noi suntem maeștri, că toți putem fi așa, dar eu nu cred. Nu toți putem fi maeștri, ei sunt puțini și rari. Nu oricine poate fi maestru, nu oricine poate atinge acele stări și vibrații. EI sunt pentru noi repere și jaloane de ascensiune și de evoluție spirituală, Ei sunt starea și mediul, sunt Pământul și Apa, Aerul și Focul cu care noi creștem, ne întărim și Devenim EL.
Ca să fii Maestru este necesar să te sacrifici pe tine în favoarea lor, a celor cărora te dedici ca ei să crească, să devină, să ascensioneze. Să renunți la viața umană cotidiană și la familia terestră ca să îmbrățișezi familia divină, să te dăruiești lor, tuturor. Doar să Fii.
Hmmm... o provocare mai mare nici că se poate în această viață.
Primesc și mulțumesc cu recunoștință.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu