ELIBERARE

     Mă ridic sprijinit într-un cot... privesc ușor în jur atât cît pot cuprinde cu privirea. Acum e liniște, o liniște ciudată. Privirea începe să mi se limpezească și dintr-o dată văd unde sînt. Mă ridic în șezut șă cuprind mai mult și văd mult praf, liniște și praf. De fapt, e ce a mai rămas din trecut, din ce am fost pînă ieri. Acum îmi amintesc că de ieri stau aici căzut parcă fără putere. 
     Mă privesc atent și văd că sînt teafăr la trup, doar puțin prăfuit și atît. 

     A fost ca o eliberare, o eliberare de tot ce mă ținea acolo jos în praf, în semiîntuneric, în emoții joase. A fost ca un vis. 
     
     Mă simt ELIBERAT, mă simt ușor și sigur. 

     Ridic privirea să privesc cerul, e limpede de un albastru pe care nu l-am mai vazut pînă acum. E liber ca și mine și cînd ești liber nu poți fi decît albastru. 
     Mă ridic în picioare și ridic brațele către Cer și strig...

     Ești liber ca Cerul....

     Sînt Eu în sfîrșit, sînt eliberat de vechi și pot păși către Tine.

     Mulțumesc....

     Eliberez aerul din plămîni într-un oftat prelung. Închid ochii și o văd pe Ea. Este aici ca întotdeauna, lîngă mine, veghează și zîmbește larg. O recunosc după Iubire, doar Ea emană așa Iubirea. 
     Respir și deschid din nou ochii. Sînt și voi fi Cel ce Sînt.

     E timpul să mergem, să pornim Eliberarea din noi și Eliberarea Lor, a celor de-un neam cu noi.

     E timpul...