EU SÎNT...

Lumină, noapte, muzică, zgomote diverse, iar muzică, liniște, lumini care se aprind și se sting ritmic, EU, EL, din nou liniște.

Scriu și …. Scriu și…. scriu din nou, ascult și mă revolt în mine. Aștept, ascult, mă revolt din nou.

Totul e în mișcare și totuși parcă totul stă pe loc. EU SÎNT, aștept și tac. EU cresc și mă înalț, privesc în jur și încerc să înțeleg, TE caut și sînt speriat, unde ești?

TE caut, parcă ai dispărut, parcă TE –ai înălțat, oricum ai crescut mult în ultima vreme.

TE văd și stau să te privesc, ascult și zâmbesc, nu ești TU, nu sunt EU, suntem NOI. Uimitor cum se întâmplă totul așa dintr-o dată.

Acum sînt singur și tac, încerc să mă pipăi să văd daca mai sînt, SÎNT…

Îmi doresc să zbor dar nu reușesc să mă trezesc din amețeala de ieri, nu pot să mă opresc din a mă învârti în jurul meu, TE caut și nu TE văd. Unde ești?

Unde sunt MAEȘTRII?

Răsfoiam azi prin gânduri. După o perioadă tumultoasă și amestecată în care am trecut de la agonie la extaz și de la extaz la agonie, simt nevoia de a face curățenie la propriu mai ales printre gânduri și amintiri. Of... e mai greu decat credeam.
Imediat mi-a apărut în fața ochilor chipul Bătrânului, ușor obosit, preocupat și totuși detașat. Am simțit imediat ușurare. Răbdarea lui e de neegalat, blândețea și bucuria cu care face fiecare mișcare, cu care amestecă fiecare substanță și transformă orice formă te copleșește.
Oare el nu are gânduri? El nu se simte obosit să tot repete tipare și formule? Să amestece și să creeze lumină din întuneric?
De fapt doar noi vedem asta că suntem aici în dualitate, EL nu simte și nu vede decât lumină. EL trăiește autentic acolo în dimensiunea Unicității, în Universul Libertății și Iubirii.
Am simțit până în ultima celulă schimbările din ultima vreme, energia... stările diferite și lipsa de vitalitate. M-am regăsit și m-am privit apoi am reușit să mă iubesc.