El, în schimb nu e afectat nici de întuneric nici de mister și nici de lună, El doar este, singur și tăcut în cămăruța lui simplă și întunecoasă, mai întunecoasă decât însăși noaptea. Sau cel puțin așa o percep eu. Inspiră un sentiment de reținere să nu zic de teamă. De aceea, stau deoparte și observ cât pot de peste gardul mic și șubred din lemn aproape putred. Mister, liniște și măreție, da, o măreție reținută dar curioasă.
Tare mult aș vrea să intru dar... mai aștept, poate mă cheamă. Hmm, îmi vine să râd, cum să mă cheme când nici nu mă știe? Când nici nu exist pentru el.
- Răbdare, imi strigă vocea, da e vocea mea interioară. Nu a venit încă timpul sa te arăți. Chiar și un discipol are nevoie de răbdare.
Da, are dreptate, să am răbdare. Dar ce fac până atunci? Hmm, mă duc acasă și mă scufund în citit. Gata pe ziua de azi.
