Scrierea unei povești nu e o treabă chiar așa simplă însă am pornit cu mult curaj din dorința de a împărtăși cu voi ceea ce am trăit și simțit când am aflat această poveste fascinantă.
Este povestea Bătrânului Alchimist, cel ce a reușit să transforme nu numai materia dar mai ales sufletele celor pe care i-a atins. Laboratorul său care seamănă cu cel al Lui Dumnezeu este la fel de misterios și greu de înțeles de noi, cei care nu am atins acest nivel de iluminare ce-i permite să modeleze materie și spirit în același timp, care de fapt e tot materie, materia Lui Dumnezeu. Noi nu suntem altceva decât parte din materia cu care Creatorul se joacă de mulți eoni din dorința sa de a se descoperi din ce în ce mai mult pe Sine.
În fiecare seară, după ce trage obloanele ferestrelor ca să nu mai fie deranjat de vreun musafir nepoftit dar mai ales de Mândra Lună, care de fiecare dată vrea să intre în atelierul Alchimistului, începe să modeleze, să recreeze ceea ce este deja creat, să alchimizeze și să transforme din frumos în și mai frumos, din bun în și mai bun, din luminos în și mai luminos, din brut în rafinat, din materie necreată în materie recreată.
Ea, cea care parcă de ciudă după aceea se ascunde după nori, Luna care veghează pentru noi noaptea, vrea să știe ce meșterește Batrânul în atelierul său.
Până și Luna este invidioasă pe el, cel care poate transforma orice în orice. Eu în schimb nu sunt doar vreau să stiu să fac la fel și cu siguranță voi afla, daca merit bineînțeles, nu de alta dar nu vreau să se piardă acestă străveche artă divină.
În seara asta pare cam obosit și fără chef de lucru, oare de ce? S-a așezat pe scăunelul său cu trei picioare, făcut din lemn de tei, moale și totuși rezistent. Își mângâie genunchii cu palmele sale mari si totuși delicate. Ochii săi privesc parcă în gol obosiți, barba albă și aspră lucește în lumina opaițului care parcă și el a obosit să mai lumineze cămăruța mică și plină de mister dar și de vrajă.
